Manichiura dry chiar dacă la prima vedere pare ușor de realizat și implică mai puține riscuri pentru unghii, cu toate acestea, atât tehnicienii începători cât și cei avansați pot comite greșeli în efectuarea acestui tip de manichiură.
Din lipsă de cunoștințe de cele mai multe ori, tehnicienii ajung să provoace disconfort sau chiar durere clientelor la etapa de curățare a cuticulei: fie o rănesc, fie nu efectuează corect tehnica, astfel că la câteva zile cuticula crește în franjuri sau capătă un aspect neîngrijit.
Hai de să vedem împreună care sunt cele mai comune greșeli pe care le efectuează tehnicienii de manichiură în tehnica dry, cum pot fi evitate acestea și cum ar trebui realizate corect etapele.
Greșeala 1: Desprinderea incompletă a cuticulei de placa unghială
Pentru această etapă se poate folosi un bețișor de portocal, o spatulă metalică (pusher) sau un bit cu muchii denumit oney clean. Dacă buzunarul nu este format uniform și cuticula rămâne pe alocuri lipită sau adâncimea nu este suficientă, nu se vor putea realiza corect celelalte etape iar rezultatul final nu va satisface așteptările.
Dacă te temi de etapa în care se îndepărtează cuticula cu ajutorul bilei sau cilindrilor, considerând-o cea mai grea etapă în manichiura dry, profesioniștii asigură că nu acesta este cel mai dificil pas, ci primul – anume ridicarea și desprinderea cuticulei.
Dacă adâncimea buzunarului este mai mică decât grosimea cuticulei este aproape garantat că nu vei reuși să o îndepărtezi complet cu bitul. Rezultatul va fi că manichiura va rezista nu 2 săptămâni, așa cum se așteaptă, ci doar 2-3 zile, după care cuticula va începe să crească franjurat și va avea un aspect neîngrijit.
Consecințele mai grave ale acestei greșeli pot fi leziuni ale pielii și posibile inflamații dacă vei insista să folosești capătul de freză pe acea zonă.
Greșeala 2: Curățarea incompletă/greșită a plăcii unghiale și în buzunarul format
Tehnicienii începători se pot confrunta cu problema alegerii greșite a capătului de freză pentru curățarea cuticulei și pregătirea plăcii unghiale. Acest lucru este valabil mai ales în etapa inițială, la desprinderea cuticulei, adică la formarea ,,buzunarului’’.
Se recomandă folosirea unui capăt de freză diamantat de tip flacără cu vârful ascuțit sau o flacără cu vârful ușor rotunjit (în special pentru începători), abrazivitatea utilizată cel mai des este cea roșie, dar se poate opta pentru abrazivitatea galbenă (pentru o cuticulă foarte sensibilă și vascularizată) sau albastră (pentru o cuticulă dură, uscată, cauciucată).
Flacăra ajută la curățarea plăcii unghiale, cât și la dezlipirea ligamentelor cuticulei de pe unghie. Curățarea se face în 2 sensuri de rotație a frezei, și anume de la mijloc (punctul median) spre partea stângă pe FWD, și de la mijloc spre dreapta, pe REV (pentru dreptaci) viteză de lucru este între 10.000-15.000 RPM.
Greșeala 3: Nu se realizează corect ridicarea, tocirea și formarea “volănașelor”
Cuticula se ridică la un un unghi de 90 °, apoi se subțiază și se tocește granița dintre cuticulă și faldul proximul până când cuticula formează niște “volănașe” abia după aceea, se poate îndepărta cuticula cu bitul sferă sau cilindru. Cu cât mai corect vor fi realizare aceste 3 etape de dinainte (dezlipirea buzunarului, curățarea unghiei și în buzunar cu flacăra, ridicarea și tocirea cuticulei) cu atât îndepărtearea cuticulei cu bila se va face mai rapid și mai corect.
Greșeala 4: Tehnica incorectă de lucru cu bitul diamantat bilă, cilindru sau altă formă aleasă
Aici contează foarte mult zona de lucru a frezei diamante, direcția de mișcare și presiunea de lucru. Folosim zona cu diametrul cel mai mare, adică anume mijlocul sferei, la cilindru vom folosi la fel zona de sus unde diametrul este cel mai mare. Se lucrează de la dreapta la stânga pe direcția FWD, iar viteza de rotație în jur de 5000-6000 rotații pe minut.
Greșeala 5: Abrazivitatea greșit aleasă pentru tipul de cuticulă a clientei
Adesea tehnicienii aleg la întâmplare abrazivitatea bitului și pot ușor sa o rănească. Abrazivitatea trebuie aleasă numai în funcție de caracteristicile pielii.
După ce ai analizat starea unghiilor și tipul cuticulei clientei, în funcție de acestea alegi capătul de freză cu abrazivitatea potrivită.
Gradul abrazivității poate fi ușor identificat prin culoarea de la guleraș:
- Galben -fin, pentru o cuticulă sensibilă și subțire
- Roșu – universal, pentru majoritatea tipurilor de cuticulă
- Albastru -mediu, pentru o cuticulă îngroșată, dură și foarte uscată
- Verde -abraziv pentru cuticulă dură și cauciucată.
Greșeala 6: Viteza prea mare sau prea mică a frezei
Viteza frezelor de manichiură poate ajunge până la 40.000 RPM.
Profesioniștii pot lucra de la 12.000-15.000RPM la etapa de curățare a cuticulei, în timp ce începătorilor le este recomandat să lucreze în intervalul de 7.000-12.000 RPM. Altfel, fără suficientă practică, poți pur și simplu să rănești cuticula și unghia.
Când începi să lucrezi, setează viteza la 7-8.000 RPM, apoi ajusteaz-o în funcție de senzații, fie ale tale, fie ale clientului. Dacă bitul se blochează, crește viteza, iar dacă simți că frige, scade puțin rotațiile.
Reține că diferitele etape ale manichiurii dry necesită, de asemenea, adaptarea vitezei. Ascultă recomandările profesioniștilor, analizează-ți propriile experiențe și ia în considerare particularitățile pielii.
Reține regula generală- cu cât capătul de freza are un diametru mai mare cu atât scădem viteza de lucru (RPM).
Greșeala 7: Lucrul îndelungat cu bitul într-un singur loc
Lucrul îndelungat cu bitul într-un singur loc poate duce la crearea unor microleziuni, șanțuri transversale, dacă vorbim de placa unghială, cuticulă rănită sau franjuri.
Nu se recomandă să rămâi cu bitul pe o singură zonă, nici pe unghie, nici pe cuticulă sau fald. Capătul de freză ar trebui să se miște în mod constant, trecând de la o zonă la alta.
Te temi să lucrezi imediat cu pielea? Cumpără-ți câteva degete din silicon pentru exersare sau încearcă pe un buffer mic, iar după ce consideri că ai scăpat de frică, poți trece la degetele unei cliente sau propriile degete.
Evită să faci aceste greșeli, respectă recomandările noastre, iar dacă dorești să analizezi și să aprofundezi în detaliu toate aceste etape, ca să te poți bucura de o cuticulă perfectă, te așteptăm la oricare din cursurile noastre fizice destinate începătorilor – Stilist Protezist de Unghii și Manichiura ojă semi.
Comments
There are no comments yet.