Primii pași în orice domeniu sunt întotdeauna dificili – să ai pe cineva specializat în industrie, care să te ajute și să te susțină la început de drum, este un mare avantaj!
La școala AnnetteNails cursurile sunt predate de către traineri de top, care, și ei la rândul lor au fost cândva la început de drum în cariera lor de specialiști în manichiură și pedichiură.
Am discutat cu fiecare din ei și am adunat o listă de 6 recomandări esențiale pentru un începător în domeniul Nails și principalele greșeli pe care acesta ar trebui să le evite. Ghidul nostru te va ajuta să-ți dezvoltați abilitățile și să obții mai multă încredere în propriile forțe.
Să începem!
În acest articol:
- 6 Sfaturi pentru un tehnician la început de drum
- TOP 7 greșeli pe care le face orice începător
6 Sfaturi pentru un tehnician de unghii la început de drum
Sfatul 1: Mai multă practică
Manichiura este o activitate desfășurată în colaborare cu clienții, iar practica este o etapă foarte importantă în acest domeniu. Doar prin practică te vei învăța să realizezi corect tehnicile și, totodată îți vei putea construi o bază de clienți.
Cum să exersezi corect la început de drum?
- În primul rând, este foarte important să urmezi un curs de manichiură de bază – sub îndrumarea directă a trainerului vei obține mai rapid și corect abilitățile necesare.
- În al doilea rând, după absolvirea cursului, exersează cât mai des! Lucrează pe tipsuri, pe propriile unghii, pe modele! Participă la cursuri online, urmărește tehnicieni de TOP din domeniu, nu te opri niciodată din a evolua!
Sfatul 2: Nu economisi pe materiale
În încercarea de a economisi, tehnicienii începători adesea achiziționează instrumente și produse ieftine și de proastă calitate. După cum se știe deja, zgârcitul plătește de două ori: aceste produse sunt fabricate în cea mai mare parte din materiale prime de slabă calitate și adesea sunt pur și simplu nepotrivite pentru utilizare! Despre ce manichiură perfectă mai poate fi vorba în acest caz?
De aceea, la cursurile de bază, este important să asculți recomandările trainerilor cu privire la brandurile de produse pe care merită să le adaugi în colecția ta. Investește în produse de calitate – doar cu acestea vei putea deveni un specialist apreciat!
Sfatul 3: Promovează-te!
Ai întâlnit vreodată tehnicieni care fac o manichiură perfectă, dar nu au abilități de a-și promova activitatea în mediul online? Ei bine, acesta este un mare dezavantaj pentru ei! Așa că, nu repeta greșelile lor, deoarece abilitatea de a–ți prezenta eficient capacitățile în online este fundamentul veniturilor tale.
Urmează cursuri pentru promovarea specialiștilor din domeniul beauty în mediul online și asigură-te că parcurgi și un curs cu noțiuni de bază în realizarea fotografiilor, instrumente de editare și cum trebuie să arate un portofoliu.
În cele din urmă, un client va alege un tehnician ale cărui postări de pe social-media arată profesionist, iar manichiura este realizată perfect.
Dezvoltă-și spiritul de observație! Inspiră-te din fotografiile profesioniștilor din domeniu! Urmărește paginile care oferă conținut de calitate și creează-ți propriul portofoliu! Gestionează-ți eficient activitatea pe social-media, promovează-ți serviciile și nu uita de publicitate!
Sfatul 4: Utilizează întotdeauna echipamentul individual de protecție
Ignorarea echipamentului individual de protecție (EIP) este, probabil, cea mai mare frecventă greșeală a unui tehnician de unghii. Acest lucru poate pune în pericol sănătatea – atât a ta, cât și a clientului, iar lucrul dat este inadmisibil!
În plus, dacă un client te vede fără mască și mănuși de protecție, cu siguranță nu va mai avea încredere și, cel mai probabil, nu va reveni.
- Achiziționează toate echipamentele de protecție necesare: măști, mănuși, dezinfectanți, plasturi sau benzi de protecție, ochelari sau viziere. Acestea te vor proteja și pe tine, și pe client de bacterii, viruși, afecțiuni respiratorii, afecțiuni oculare, infecții, dermatite, alergii etc.
- Ai grijă să utilizezi doar instrumente dezinfectate – achiziționează un pupinel, autoclav, soluțiile necesare și respectă normele de igienă și sanitarie fără excepții!
Sfatul 5: Dezvoltă-te constant!
Este important să nu te oprești niciodată din a învăța, chiar și atunci când ești un tehnician profesionist! Domeniul Nails este o industrie dinamică, în continuă dezvoltare, în care se modifică în mod constant tendințele, sunt lansate produse noi și sunt aduse modificări în tehnicile de lucru – atât în tehnica dry, cât și cea clasică și comby.
Prin urmare, cel puțin o dată la șase luni, actualizează-ți cunoștințele – participă la cursuri de perfecționare, participă la webinarii gratuite etc.
Nu uita: investiția în propria persoană este cel mai bun tip de investiție, mereu dă rezultat!
Sfatul 6: Orientează-te către client
Un client mulțumit de rezultat este garanția faptului că va reveni. Iar revenirea clienților, pentru un tehnician de unghii, este cheia unei baze de clienți și a unui venit stabil.
Fii amabilă, atentă și discretă. Clienta trebuie să se simtă confortabil și bine în prezența ta!
TOP 7 greșeli pe care le face orice începător
Greșeala Nr. 1: Motivația greșită
Mulți își încep activitatea în domeniul beauty doar pentru că au auzit că e profitabil. Însă faptul dat nu ar trebui să reprezinte principala motivație! Cel mai important este să iubești ceea ce faci, doar așa vei evolua și vei evita epuizarea rapidă, doar așa vei atinge cel mai înalt nivel!
Motivația sinceră vine din interior. Îți dai seama că visezi să-ți schimbi viața, îți evaluezi capacitățile, ești pregătită să lucrezi cu oamenii și vrei să aduci frumusețe în viețile lor. Cel mai important este să-ți evaluezi în mod obiectiv rezultatele și să tinzi mereu spre mai bine!
Greșeala Nr. 2: Învățatul de pe YouTube
- Nimeni nu te va învăța să faci o manichiură de calitate gratuit – este un lucru știut.
- Lecțiile de pe YouTube nu îți vor oferi cunoștințe structurate, prin urmare, tehnica va fi realizată greșit. Nu vei putea observa propriile tale greșeli și poți cauza daune viitorilor clienți.
Alege cu grijă școala și trainerul, întreabă despre tipul documentului de absolvire pe care-l vei primi la final sau consultă recenziile foștilor absolvenți.
Greșeala Nr. 3: Munca neremunerată
Nu îți devaloriza niciodată munca – nici la început, nici pe parcursul evoluției! Chiar și cele mai bune prietene ar trebui să plătească pentru consumabile.
Fiecare mișcare a ta trebuie să valoreze o sumă. Clientul apreciază doar ceea ce a plătit. Fără niciun fel design cadou.
În fond, tu ai plătit pentru cursul în care te-ai învățat să desenezi acele flori.
Greșeala Nr. 4: Lucrezi ,,de mântuială’’
Clientul întotdeauna va observa dacă lucrezi mecanic, fără atenție sau interes și data viitoare – nu va reveni. Fiecare client care îți apreciază munca va aduce după el cel puțin încă 2 clienți, cărora te va recomanda ca un specialist profesionist.
Greșeala Nr. 5: Ți-e frică să crești prețurile
Prețurile serviciilor tale trebuie să crească odată cu nivelul tău de perfecționare. Cei cărora le pare scump vor pleca. Dar ei vor face loc celor care sunt dispuși să plătească pentru calitate.
Greșeala Nr. 6: Lucrezi cu ,,vampiri energetici’’
Evită să lucrezi cu clienții conflictuali. Încearcă să-ți ocupi mereu timpul cu clienții care nu îți consumă din energie, nu te descarcă spiritual.
Greșeala Nr. 7: ,,Clientul mereu are dreptate’’
Nu poți tolera în tăcere întârzierile de 30 de minute care au loc constant – acest client îți fură din timpul tău și, respectiv și din timpul celorlalți clienți. Desigur că sunt cazuri izolate care pot fi tratate cu înțelegere.
Sperăm că acest mic checklist al nostru îți va servi ca punct de referință și te va ajuta să treci mai ușor etapa de inițiere și adaptare în domeniul Nails.
Și nu uita – doar prin alegerea corectă a cursului potrivit, a unui trainer profesionist și a unei școli acreditate vei reuși să îți creezi baza de cunoștințe necesare pentru început!
Comments
There are no comments yet.